„Scopul nostru este de a aduna noi informaţii, pe lângă cele pe care le avem despre Troia. Dacă vom analiza acest mediu cultural cu noi instrumente ştiinţifice, sigur vom descoperi informaţii noi gata să spună povestea acestui site din Patrimoniul Mondial”, a declarat William Aylward, profesor la Universitatea din Wisconsin-Madison.
Cetatea, imortalizată în „Iliada” a lui Homer este aşezată pe actualul teritoriu al Turciei şi a fost redescoperită în anii 1870 de arheologul german Heinrich Schliemann. De atunci, arheologii au săpat periodic aici şi cu toate acestea, doar o cincime din Troa a fost excavată.
„Planul nostru este de a ne extinde spre arii neexploatate ale sitului şi să folosim noi tehnologii pentru a extrage şi mai multe informaţii despre oamenii care au trăit aici cu mii de ani în urmă”, a adăugat Aylward.
Troia a fost ocupată de la începutul epocii bronzului, iar Aylward susţine informaţiile actuale pe care le avem despre troieni sunt extrem de limitate, existând nişte lipsuri majore în istoria lor.
În această nouă cercetare, specialiştii vor utiliza metode noi de analiză chimică pentru a examina resturi de ceramică ce au potenţialul de a indica noi informaţii despre obiceiurile alimentare ale populaţiei din Troia. Mai mult, excavarea ar putea scoate la lumină vestigii umane sau animale ce vor fi analizate genomnic.
Cercetarea va începe în vara anului 2013 şi vor fi realizate în colaborarea cu Universitatea Çanakkale Onsekiz, din Turcia.
Sursa: Live Science